‘Te iubi!’

Nu obisnuiesc sa spun ‘Te iubesc!’. Ajunsesem, candva, sa o spun cuiva din reflex. Nu spun ca nu simteam asta (simt  si acum, desi acum il iubesc altfel decat atunci), insa nu mai tresaream cand ii spuneam asta. Nu imi mai batea inima intr-un ritm mai alert decat de obicei cand auzeam aceste 2 cuvinte. De aceea evit sa spun.

Cu toate acestea, exista doua persoane carora la spun ‘Te iubi!’. Mama, careia nu stiu daca i-am spus ca o iubesc vreodata dar stiu ca stie. Sau sper ca stie, desi i-am albit parul inainte de vreme, desi stiu ca din cauza mea a avut nopti in care nu a dormit, desi stiu ca din cauza grijilor pe care si le facea pentru o mica inconstienta incapatanata nu a putut manca pana sa imi auda vocea, desi… sunt o mica pacoste… Si totusi, o iubi! Mult de tot! A doua persoana e cea pentru care imi facusem eu griji pana mai devreme, fiindca stiu ca in mod normal nu doarme pana atat de tarziu… dar care acum stiu ca e bine si ca doar e mai ‘zuzu’ decat mine si care m-a facut azi noapte sa zambesc cand mi-a spus ca ‘ii e dor de mine si ca ma iubi’.

Stiu ca m-ati auzit des  facand ‘declaratii de dragoste’ insa o fac cand ‘iubesc’ pe cineva atat de mult incat imi vine sa il spanzur. Cu o intrebare ironica spun tot: ‘Stii cat de mult te iubesc?’. Sper ca, mai devreme sau mai tarziu, sa imi amintesc cum se declara iubirea si mai putin ironic ori sarcastic.