Good Bye, WordPress!

Imi iau ramas bun acum de la cei… trei sau patru ani (?) de ‘blonda’, de la o casa pe care am considerat-o ‘acasa’ pentru mai putin timp decat ma asteptam, de la un stil de viata care nu ma mai reprezenta, de la singuratate, de la spatiu personal, de la ‘bariere’, de la… o parte din mine.

Am pus de multe ori punct si de tot atatea ori am luat-o de la capat sau cel putin am crezut asta. Nu am avut pe nimeni care sa ma impinga de la spate si care sa ma forteze sa nu ma intorc de unde am plecat. Nici acum nu am. Nici acum nu stiu daca va fi cum imi doresc si daca voi fi perseverenta si nu voi repeta aceleasi greseli sau nu voi face aceleasi lucruri care nu m-au dus nicaieri pana acum. Dar… am aflat de atatea ori cum nu e bine sau cum nu mi-e cel mai bine. In cel mai rau caz sunt cu un pas mai aproape de ce este bine pentru mine!

Asa ca spun ‘La revedere!’. Inchei acest capitol mentionand ca in cateva zile imi veti citi aberatiile in alta parte!

My way of asking…

Stiu ca citesti… de data aceasta insa, citeste printre randuri!

R.I.P.

Astazi, mai mult ca niciodata, mi-e dor de prieteni. Ma simt singura in lumea mea, pentru ca mi-e greu sa explic ce nimeni nu intelege. Vineri am fost mai putin coerenta in exprimare… astazi, in schimb, nu stiu cat de logice au fost reactiile mele. Mi-am facut antrenamentul dimineata. Am fost trimisa acasa pentru ca aratam mai rau ca niciodata, si totusi ma incapatanam sa termin exercitiul. Mi-am sunat prietenii cu care nu am mai vorbit de mult si de care mi-e dor, doar pentru a-i auzi vorbind despre… orice. M-am bucurat ca sys mi-a scris pe face boc si astfel stiu ca e bine. Am vorbit si cu mama, spre seara… Am sunat-o si pe bunica… Cu ele vorbesc des oricum. Sau macar mai des decat cu prietenii pe care, mai mult sau mai putin, i-am lasat in urma. Dar nu i-am uitat! Doar ca a trebuit sa plec. A fost mai bine pentru mine si sper ca au inteles.

Si totusi, ce nu pot uita, sunt ultimele cuvinte: ‘O sa mor pana vii tu sa ne vizitezi!’ Reactia mea? Nu era greu de anticipat: ‘Ei, pe dracu’!’. Si uite ca, a dracului soarta, s-a implinit inainte sa mai calc pe plaiurile Moldovei. Nu stiu daca ai avea ce sa imi ierti. Nu stiu daca imi pare rau pentru ceva. Stiu doar ca am spus ca nu regret nimic din ce am facut, asa cum stiu ca voi incerca sa nu uit si sa nu mai aman. Nu iti promit tie, ci mie.

Ai lasat un gol in urma, in sufletul meu si al multor altora care te-au cunoscut. Lacrimile au incercat sa il umple, dar nu au reusit. Chiar si ochii mei au incercat sa faca asta, dar nu au putut decat sa imi aminteasca faptul ca in inima mea vei fi mereu, acolo unde ai fost si pana acum. Stiu ca esti bine, acolo unde esti, si stiu ca acum stii si tu cat imi este de dor de tine!