1 an de blog!!!

Sa imi spun ‘La multi ani!’ sau sa fac o recapitulare? Nici una nici alta. Imi voi aminti doar ce faceam acum un an si voi face o comparatie cu ce fac acum!
Ei bine, acum un an eram in targul Iesilor si decisesem sa ma mut, desi o parte din mine imi spunea parca ‘Ramai!’. Era frica ce vorbea… frica de necunoscut, de noi inceputuri… Am renuntat la siguranta, la tot ce imi era cunoscut, la prietenii pe care mi-i facusem in ultimul an, gandindu-ma ca prieteni imi vor ramane, desi distanta nu va mai fi de o aruncatura de bat si ca pot sa imi fac altii noi. Imi aduc aminte ca tot acum un an am cunoscut si dezamagirea… din… mai multe puncte de vedere si ca am invatat sa trec si peste asta, nu de alta, dar ce nu te omoara te face mai puternic. Cel putin asa era vorba din popor, vorba care s-a si adeverit, de altfel.
Ce fac acum? Ei bine, lipsa de prieteni nu duc. Pe langa asta, am si doua colege de apartament cu care ma inteleg bine si pe care le apreciez pentru ca sunt altfel decat mine si ma accepta asa cum sunt (si le multumesc pentru asta, desi stiu ca nu vor citi aberatiile scrise de mine). Duc lipsa de timp in schimb.

intrebare existentiala… inutila

Ma intrebam candva daca am iubit vreodata si tindeam sa sustin ca nu. De fapt, eram convinsa si probabil inca sunt ca nu am iubit, sau ca nu am iubit suficient, ceea ce pentru mine oricum e echivalent. Azi, in urma unor intamplari pur intamplatoare, am revenit asupra intrebarii.
De ce? Pentru ca am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare.

Pe ultimele 3 luni…

Nu stiu despre ce voiam sa scriu astazi. Ma gandisem la ceva dimineata, ceva ce imi atrasese atentia, insa acum chiar nu imi mai pot aminti. In schimb, realizez ca mai sunt 3 luni din anul acesta. Doar 3 luni. Cand a zburat timpul?
Anul trecut pe vremea aceasta ma mutasem in ultimul apartament in care am stat in Iasi. Casa era cu fundul in sus. Imi amintesc ca era frig, ca nu aveam caldura inca, bucataria nu era inca terminata,

Pink

Dupa lupte seculare… care au durat cateva saptamani, mi-a instalat si mie azi noapte un coleg windowsul cu toate driverele pe micul si dragutul meu laptop , care pana acum mi-a facut o groaza de probleme, asa ca, in sfarsit scriu primul post de pe el… (multumesc foarte foarte foarte mult si ‘Casa de piatra’, btw)
Va invit sa va imaginati, cei care ma cunoasteti de mai mult timp, cum ma plimbam astazi, ca o blonda veritabila, cu dragutul laptop in mana, top, gloss, make up, ochelari de soare… toate roz, cautand un Pizza Hut pe langa care am trecut de zeci de ori. Eu una am inceput sa rad cand am realizat ca acum cativa ani ma imbracam numai in negru insa tot la fel de bine stateam cu orientarea… ca si cu memoria vizuala, de altfel!