1 an de blog!!!

Sa imi spun ‘La multi ani!’ sau sa fac o recapitulare? Nici una nici alta. Imi voi aminti doar ce faceam acum un an si voi face o comparatie cu ce fac acum!
Ei bine, acum un an eram in targul Iesilor si decisesem sa ma mut, desi o parte din mine imi spunea parca ‘Ramai!’. Era frica ce vorbea… frica de necunoscut, de noi inceputuri… Am renuntat la siguranta, la tot ce imi era cunoscut, la prietenii pe care mi-i facusem in ultimul an, gandindu-ma ca prieteni imi vor ramane, desi distanta nu va mai fi de o aruncatura de bat si ca pot sa imi fac altii noi. Imi aduc aminte ca tot acum un an am cunoscut si dezamagirea… din… mai multe puncte de vedere si ca am invatat sa trec si peste asta, nu de alta, dar ce nu te omoara te face mai puternic. Cel putin asa era vorba din popor, vorba care s-a si adeverit, de altfel.
Ce fac acum? Ei bine, lipsa de prieteni nu duc. Pe langa asta, am si doua colege de apartament cu care ma inteleg bine si pe care le apreciez pentru ca sunt altfel decat mine si ma accepta asa cum sunt (si le multumesc pentru asta, desi stiu ca nu vor citi aberatiile scrise de mine). Duc lipsa de timp in schimb.

Toate-s vechi si noua toate

Cu mici exceptii, weekendul acesta mi-a amintit de ce am parasit Iasiul si de ce nu imi este prea dor de nimic de aici. Daca sambata si duminica atentia mi-a fost distrasa de un anumit martian nesuferit, luni lucrurile au stat cu totul altfel.
Dupa cum spuneam, astazi am avut de recuperat diverse acte, lucru care nu constituie activitatea mea favorita. Nu imi place sa ma plimb de la o secretara plictisita la alta si mai si decat cea dinainte. Din punctul acesta de vedere, insa, am avut noroc. Nu am intalnit decat cateva acrituri de la contabilitate. Ma asteptam insa la toata birocratia si venisem pregatita sufleteste pentru a-i face fata.
Am fost suprinsa totusi de ‘plimbarea’ pe care a trebuit sa o fac astazi pe Copou. S-a dus parfumul teilor! A fost inlocuit

Noapte alba…

Maine dimineata am examen. De fapt, in dimineata asta am examen, insa fac orice numai sa nu citesc cele cateva zeci bune de pagini. Sincer, am si uitat emotiile dinainte… Am uitat cum e sa te uiti la o foaie alba de hartie si sa nu stii cu ce sa incepi din ce nu stii. Pauzele nu sunt bune. Deloc. Si, in cazul meu, a trecut ceva timp de cand nu am mai vazut un amfiteatru pe dinauntru.

De dupa amiaza, de cand am aflat ca trebuie sa ma duc maine dimineata la facultate, din nou, am mancat, am fost si am vizitat un client, am ajuns in camera, am dormit, am mancat din nou, am fost cu Ciprian sa se tunda, m-am certat cu baietii de langa, m-am calmat, am vorbit cu cativa prieteni pe Messenger… si au trecut cateva ore bune. Mai am cateva ore in care sa imi amintesc cum se invata. Daca mananc cursurile nu e mai usor sa retin ceva? Sau… daca le imprim si dorm cu ele sub perna, oare nu visez cursurile si maine iau 10+? Doamne, sunt in stare de orice numai sa nu invat. Nu asta, nu azi. Insa, din pacate, trebuie. Have fun tonight! I won’t!

Protected: Duminica dimineata… again

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

De ce fac ceea ce fac?

Mi se intampla de putine ori sa nu am raspunsul la o intrebare. Cel putin asta este impresia mea. Astazi insa, mi-am dat seama ca nu stiu exact de ce fac ceea ce fac. De ce vanzari? Pentru ca imi place sa cunosc oameni noi in fiecare zi, pentru ca sunt persuasiva, pentru ca, ar spune unii, imi place sa manipulez, desi eu una nu cred asta, insa recunosc ca imi place, uneori, sa ii conving pe ceilalti ca am dreptate. Puteam insa sa fac asta si in alt domeniu. Puteam sa practic meseria pe care mi-o alesesem acum 4 ani si la care am renuntat destul de usor.

Deci, de ce vanzari? Pentru ca imi place sa cunosc oameni noi in fiecare zi, cu care sa stau de vorba, cu care sa fiu obligata sa stau de vorba si carora sa le prezint viziunea mea despre viata. Insa, de ce ‘life insurance’? Sa fiu ipocrita si sa spun ca vreau sa vin inaintea inevitabilului? Sa fiu ipocrita si sa spun ca vreau sa fac oamenilor un bine? Pot fi, dar nu fata de mine. Pe mine nu ma pot minti pentru ca daca o fac, uit cine sunt cu adevarat. Nu vreau sa ma uit in oglinda si sa nu mai recunosc persoana din fata mea. Nu vreau sa imi fie frica sa raman singura, doar cu gandurile mele, un pix si o foaie.

Deci, de ce ‘life insurance’? Pentru ca banii sunt importanti pentru mine. Pentru ca mama mi-a spus prima data ca banii nu aduc fericirea, dar o intretin. Pentru ca banii sunt singurii care pot compensa o pierdere. Pentru ca banii, daca stii sa ii folosesti, iti pot tine de cald, de foame si de sete. Pentru ca mai bine le duci grija decat sa le duci dorul. Pentru ca banii inseamna putere. Pentru ca banii inseamna independenta. Pentru ca banii inseamna libertate. Si, nu in ultimul rand, pentru ca banii inseamna eliberare. Toate astea le poti face cu banii. Nu inlocuiesc persoana pe care ai pierdut-o. Nu inlocuiesc sanatatea. Nu inlocuiesc o mana, nici un picior. Nu inlocuiesc toate astea, dar te simti mai bine daca ii ai in momentele acelea. Te ajuta sa treci mai departe. Si cel mai bine intelegi cand nu ii ai, dar ai nevoie!

Si acum mi-am dat seama de ce fac ceea ce fac. De ce nu mi-a placut sa lucrez in banca. De ce nu mi-a placut sa fac dosare de creditare. De ce nu am ramas acolo. De ce sunt aici. Totul se invarte in jurul banilor, desi pana acum nu le-am dat o atat de mare importanta. Ei insa sunt centrul universului in care ma invart. In care ne invartim cu totii. Nu bucata de hartie sau, mai nou, de plastic. Ci ceea ce reprezinta ea. Ceea ce poti cumpara cu ea!

Tu ce faci? De ce faci ceea ce faci? Te-ai intrebat vreodata? Raspunde-ti sincer tie, daca poti!